În raport cu unicitatea fiecărui copil, rolul de părinte este unul dinamic. Este de dorit consecvența, este de evitat rigiditatea.

Am întrebat-o asta pe Ionela Ghiță, educatoare la Grădinița Compania Mică, mama unui băiețel și în curând mama a doi băieței. Pentru că eram amândouă emoționate privind portretul ecografic al băiatului numărul doi. Nu mi-a răspuns pe loc, întrebarea e ușor abstractă, mai ales că, în prima perioadă de viață, unicitatea nu este prima dintre preocupări.

Apoi însă am primit răspunsul ei într-un mesaj îngrijit:

„Este important să-i învățăm pe copii să-și prețuiască unicitatea și să aprecieze ceea ce-i face diferiți. Fiecare copil se naște unic, crește și învață în ritmul său, în felul său special. Ei vor avea mereu personalități diferite – unii vor fi timizi, alții vor fi încrezători, alții vor fi deschisi, alții liniștiți, alții … competenți.

Atât ca părinți, cât și ca educatori trebuie să ne concentrăm pe susținerea lor pentru a-și atinge propriul potențial, dându-le timp să devină cea mai bună versiune a lor.

Nu este atât de ușor pe cât pare, mai ales că viața este plină de provocări.

Cu toate acestea, din multe puncte de vedere, este mai simplu decât credem – iar rezultatele sunt infinite.”

Formularea de la final m-a impresionat. Rezumă în trei cuvinte o perspectivă sănătoasă. Anume aceea că eforturile noastre în creștere, în educație duc la rezultate, dar rezultatele sunt ale lor, ale copiilor și e bine să le privim cu bucurie în infinitatea lor.

De ce? Pentru că nu este vorba de ce obținem noi cu ei, ci de ce obțin ei cu noi, cu sprijinul (nu controlul), cu modelul dat de acasă care își va lăsa amprenta durabilă în structura interioară, în libertatea însoțită de responsabilitate, în „unicitatea” insăși.

În raport cu unicitatea fiecărui copil, rolul de părinte este unul dinamic. Este de dorit consecvența, este de evitat rigiditatea.

Cum îmi spunea terapeuta mea: „Ai trei băieți? Ești nu o mama, ci trei. Cu fiecare ai o relație distinctă, iar ei învață nu doar din această relație, ci văzându-le și pe celelalte două. Și mai departe privind toate relațiile vizibile.”

E o infinitate de posibilități, de opțiuni, de factori, iar rezultatele par mereu o necunoscută.

Ei și ce? Ni se cere doar să ne facem treaba de părinți cu liniște și consecvență, doar suntem oameni mari. Fără frică, fără vină – acestea sunt emoții pe care ca părinți le dezvoltăm poate atunci când vrem mai mult decât putem, când vrem să clarificăm viitorul și să luăm de pe acum decizii ferme pentru copiii noștri.

Grija pentru prezent e suficientă, cea pentru viitor seamănă a nevoie de control și sabotează, căci ținta nu e fixă. Iar copiii țintesc bine ce au ei de țintit. Au tot ce le trebuie pentru asta, au timp o copilărie întreagă. Ne au pe noi, părinții.

Publicat si pe: independentnews.ro