La copii trasaturile de caracter se lasa observate doar dupa un timp mai indelungat, in situatii diverse si prin interactiune. La Compania Mica noi petrecem cu copiii uneori si peste opt ore pe zi, ceea ce dincolo de activitatile specifice, se poate defini ca o “convietuire”. In diferite situatii si etape ale zilei, trasaturile de caracter se releva limpede si ne lasa pe noi educatorii sa lucram cu acest material. Sa construim impreuna cu cei mici… atitudini – fata de ei insisi, fata de ceilalti, fata de munca, etc.
Clasic, in studiul psihologiei (de ex. la Paul Pop-Neveanu), se spune ca fiecarei trasaturi de caracter “pozitive” ii corespunde una “negativa”. Sunt perechi – perechi, fie ca le mostenim, fie ca le dezvoltam: rabdare – nerabdare, generozitate-zgarcenie, sinceritate – minciuna, etc. Desigur foarte important este ca printre trasaturile de caracter cardinale sa ajungem sa numaram unele care chiar ne ajuta sa fim buni.
As vrea insa sa pun in discutie “negativitatea” unor trasaturi ca incapatanarea si minciuna. Ce le face negative (in afara de faptul ca presupun dificultate in lucrul cu copiii)? Cum lucram cu ele ca educatori? Cum stim ca nu au valente pozitive, de “succes” care trebuie avute in vedere? Un om de succes are o rezistenta in fata greutatilor – asta nu inseamna “incapatanare”? Un medic bun nu cedeaza in fata riscurilor, si le asuma. Nu este asta o alta varianta … necesara… a incapatanarii? Cat despre minciuna, la copii, ea este o falsa trasatura… Paul Pop-Neveanu spune chiar: copiii sunt niste pseudo-mincinosi. Face parte din exercitiul social si dezvoltarea personala sa constati ca minciuna e scurta de picioare. Ca educator … incapatanarea o tratez cu cea mai mare deferenta, minciuna o privesc ca tranzitorie.
Cum poti sti ca educator ce sa faci cu aceste date “umane”sau care e costul / care sunt consecintele combaterii incapatanarii, minciunii? Cum stim? Nu am un raspuns proaspat… Stiu sigur ca etichetarea ca trasatura caracteriala “negativa”… poate fi mai negativa decat trasatura insasi si poate fi declansator al unor reactii la randul lor negative. Iar noi vrem raspunsuri pozitive, armonia copiilor cu ei insisi si cu cei din jur si cu viata care le sta inainte, cu toate bucuriile si dificultatile ei. Daca – din ipostaza de educator – reusim sa ii vedem pe copii “in evolutie”, devenind stapani pe reactii, comportamente, cladindu-si ei insisi un caracter (fara indoiala preluand si de la noi… exact ce trebuie) … minciunica si imbufnarea… par niste exercitii cotidiene necesare, de tratat daca e cazul, dar si de lasat in urma.
