Luam o reteta a bunicii pentru fursecuri, simpla dar savuroasa:
- 500 g faina
- 400 g zahar si cateva pliculete de zahar vanilat
- 400 g nuca de cocos rasa
- 1 praf de copt
- 1 praf de sare
- 2 oua intregi si 6 galbenusuri
- 240 g unt
Apoi luam copiii, ii lasam sa se spele temeinic pe maini. Le dam explicatii, ii asistam, dar ii lasam pe ei sa puna ingredientele, sa separe ouale sa amestece toate ingredientele la temperatura camerei si sa framante un aluat, care apoi are nevoie de putina odihna la frigider, pana se incalzeste cuptorul la 180 de grade.
Tot copiii fac apoi intre palme bilute cat o nuca mica, pe care le pun in tava de copt pe hartie.
Urmeaza perioada cea mai grea: asteptarea pana se coc auriu-aramii si se racesc.
Nuca de cocos si-a lasat magia in aer. E atmosfera ca de Craciun.
Sunt crocante si aromate.
Satisfactia e uriasa: sunt bune si pleaca si cu o punguta , pentru cei de acasa.
In fiecare joi, la Compania Mica e … cofetarie.