În educație, poți să atingi, cu enorm de multă strădanie și conștiință, excelența, totuși procesul pare imperfect, greu.

Cresc de juma’ de viață copii. Pe ai mei, cei trei, pe ai altora, ai celor care au încredere că pot și care  află ulterior că pot. 

Probabil cu ai mei am greșit cel mai mult (după vorba „Der Schuster trägt die schlechtesten Schuhe”, adică șușterul, cizmarul, poarta pantofi scâlciați) și să greșesc față de ei a făcut cumva parte din proces.

Pentru că în educație, poți să atingi, cu enorm de multă strădanie și conștiință, excelența, totuși procesul rămâne imperfect, greu. Greu! Pentru că e dinamic, și în dinamismul ăsta trebuie să înțelegi alternanța lucrurilor simple și a celor complicate. Lucrurile simple țin de interacțiunea blândă, fermă, constantă cu copiii, pentru că intri în lumea lor, iar lucrurile complicate țin de elaborare și consecvența de a urmări învățarea.

Una peste alta, momentele de inspirație, când rupi ritmul, rupi orarul, și mergi pe fler, făcând cu copiii ceva neașteptat, aproape improvizat, spontan, sunt cele mai speciale: ești de-al lor, ești copil alături de ei și ghici ce? Nu greșești! Ești acolo cu ei și pentru ei, te lași nu înconjurat, ci invadat de copilăria lor și de propria copilărie. Îi ai, simți că sunt ai tăi, și ei simt reciproc că te dăruiești lor, pentru un moment simplu, curat, plin de veselie. Momentul trece… și nu prea. Schimbă ceva, construiește ceva. Te lasă apoi să fii părinte, să fii dascăl, iar pe ei chiar să primească ceea ce trebuie să le dai: învățătură.

Copiii mei, cei mai mari, sunt absolvenți sau studenți, iar cei mai mici sunt „grădinari”. Sunt foarte puțin „ai mei” și unii și alții. Sunt „ai lor”. Eu pot doar să mă bucur că îi însoțesc, pentru un timp, în copilăriile lor, cea mica, cea preșcolară, cea școlară, cea interioară (da, și asta îmi iese uneori). Și de câte ori primesc un semn de la câte un astfel ce copil, care a fost puțin al meu, care s-a lăsat îngrijit de ceea ce fac de ani de zile,  atunci lumea pare din nou simplă și dreaptă, plină de speranță și zâmbet.

Publicat si pe punctuldefierbere.ro