Cat ar rezista un copil de grupa mare intr-un muzeu de istorie? Probabil, cu interes, nu mai mult de 20 de minute. Si cu ce ar pleca de acolo? Despre ce ar povesti? Probabil despre vreun palos sau iatagan… Ar intelege vreun pic din ideea de trecut, de devenire? Nu pe loc. Ideea cere multiple intalniri cu istoria – din carti, din povestile parintilor si bunicilor, cotrobaind prin cotloanele vechi ale casei.

Istoria familiei este fara indoiala plina de aventuri si intamplari care merita povestite, iar in casa fiecaruia se gasesc obiecte, despre care nu stim de ce nu le arunca nimeni, intrucat ele nu se folosesc oricum. Copii vor avea o orientare in plus printre acestea, daca li se da un sens istoric: de exemplu organizand un muzeu la gradi. Parintii impreuna cu copiii aleg un obiect, vorbesc despre el si istoria lui mica (la ce servea si cum a ajuns in familie), apoi Compania Mica face o mica cercetare (care nu ar putea avea loc fara resursa inepuizabila numita Internet), gaseste informatii in plus… copilul devine curatorul obiectului adus si prezinta celorlalti copii, la vernisaj, tot ce stie despre acesta.

La a treia editie a Muzeului nostru am strans … o comoara: un samovar din 1898, produs in fabrica de la Tula a lui Vasily Stepanovici Batasev, un telefon TUNNAN din anii 1880 – dupa primul model de telefon al lui Lars Ericsson, o colectie impresionanta de bancnote, o tigaie de prajit cafeaua, medalii si brose regale, o colectie de cristale si un insectar, un pumnal, un fluier dublu folosit in spatiul balcanic, o darbuka, un set de cafea din argint, o sticla de lapte de acum cinzeci de ani, o busola a bunicului.

Lucrurile vechi au fost puse intr-o lumina diferita de copiii care timp de o saptamana s-au ocupat impreuna cu educatoarea sa inteleaga valoarea istorica si sentimentala a obiectelor prezentate. De vorbit, au vorbit gatuiti de emotie…in germana.