Cel mai adesea, ele (pre)există sau se formează – tabu-urile, subiecte care sunt rareori sau niciodată abordate deschis. Acestea pot varia de la discuții despre moarte, sexualitate sau emoții intense până la aspecte ale istoriei personale sau ale societății, precum banii, bolile mintale sau conflictele familiale. Dar cum influențează aceste subiecte nediscutate relațiile noastre cu copiii? Și, mai ales, cum putem detabuiza acele teme care par imposibil de abordat?

De ce evităm?

Adesea, tabu-urile apar dintr-o combinație de rușine, frică și lipsă de modele culturale. Ca părinte, te simți în impas și, de cele mai multe ori, amâni subiecte pe care le consideri prea complexe sau prea „înfricoșătoare” pentru copii. Alteori, descoperi că nici tu, ca adult, nu ai procesat pe deplin anumite experiențe și simți că îți lipsește limbajul necesar pentru a le explica.

Amânarea poate fi de înțeles, însă, dacă devine evitare, ajungem să creăm confuzie și, automat, „atracție” – tabuizăm în loc să clarificăm și să normalizăm. A le oferi copiilor un spațiu sigur pentru discuții este un pas uriaș și necesar. În plus, știm că rămânem principala lor sursă de informație, având în vedere cât de curioși sunt și câtă nevoie au de empatie și sprijin în navigarea emoțiilor complexe.

Cum normalizăm?

Prin conștientizarea propriilor noastre tabu-uri și prin îngrijirea propriei noastre emancipări. Cum reacționez dacă copilul aduce vorba despre un subiect sensibil? Cum mă pregătesc? Aștept sau abordez eu un subiect care pare că plutește în aer? Această autoanaliză este esențială pentru a crea deschidere.

Cum depășim impasul?

Cel mai simplu este să pornim de la cărțile pentru copii care tratează aceste subiecte. Deși nu sunt foarte multe pe piața românească, există opțiuni despre boală sau moarte, despre sexualitate, procreere, naștere, gestionarea emoțiilor puternice, bani sau lipsa lor, discriminare și reacția față de oamenii diferiți de noi.

Este important să creăm o atmosferă de siguranță, iar dialogul să valideze și să satisfacă curiozitatea copilului. Trecerea de la discuția despre un subiect la explorarea „din interiorul experienței personale” are o valoare imensă: copilul învață că este în regulă să fii vulnerabil. Și aceasta este, de fapt, o altă temă esențială, căci scopul final este dezvoltarea emoțională sănătoasă a copiilor.

Nu este un proces rapid sau ușor – presupune introspecție, utilizarea unui limbaj sincer, sprijinul literaturii pentru copii (nu uitați, adultul este primul care parcurge fiecare carte) și, mai ales, curaj. Dar pe acela cred că îl avem.

Publicat si pe independentnews.ro