Joaca cu penarul va binedispune și va predispune spre o corectă instrumentare a ordinii și, de ce nu, a învățării.

Dincolo de penar, caiete, gustare, proaspătul elev va duce în ghiozdan: răbdare, respect, curiozitate, siguranță de sine, obișnuințe de grup, politețe, grijă față de propriile lucruri, empatie. Sunt absolut necesare acestea – peste ele vin altele care trebuie băgate în ghiozdan, altfel ghiozdanul se umple cu te miri ce.

Toate cele de mai sus fac obiectul educației în familie și desigur în grădiniță. Dar în ordinea asta. De ce? E o chestie de timp. Toate cele de mai sus se instilează prin repetiție, rutină, stil. Stil de viață. De către părinți, de către educatori.

Revin la ideea că e important cum privește familia trecerea la școală și ce face pentru asta.

Vă dau un exemplu legat de banalul penar. O să vă placă.

Dacă elevul merge la școală cu penarul nou- nouț, neatins aproape, acesta va atârna cam greu în ghiozdan, mai ales necunoscutul din el, iar noi ca părinți avem pretenția sau cel puțin senzația că acest obiect, adesea cu multe cotloane, poate fi manipulat din prima cu îngrijire și precizie.

Nu poate. Căci pentru a fi stăpânit, el trebuie manipulat înainte (ca și ghiozdanul, care e de fapt un penar mai mare). El devine instrument magic, cu puțină magie exersată în vacanța de vară (de exemplu).

Magia vine de la joc. Joaca cu penarul va binedispune și va predispune spre o corectă instrumentare a ordinii și, de ce nu, a învățării. (Abia apoi urmează atenta utilizare a caietului, și abia apoi plăcerea de a deprinde „punerea în pagină” și caligrafia).

Idei de pus în practică:

1. „Verbalizăm” penarul: „Acesta este penarul tău, prietenul tău. El conține… .” Oferim explicații și demonstrații despre instrumentele din interior și la ce folosesc.  (Penarul devine mai întâi prietenos, apoi „aliat”, cum se va dovedi după primele săptămâni de școală, când va fi la fel de îngrijit ca atunci când a apărut în viața elevului).

2. Dezasamblăm și asamblăm penarul. Poate fi ca un moment de film, în care un spion celebru face asta cu arma din dotare. Mai întâi face părintele asta, apoi o face contra timp, apoi o face legat la ochi. Apoi o face copilul. Nu într-o singură etapă. Fă-ră gra-bă!

3. Ne jucăm „de-a oul de cuc”: inserăm în penar un intrus, un obiect care nu ține de ordinea penarului, dimpotrivă deranjează, el va fi îndepărtat de copilul care s-a împrietenit cu penarul.

4. Ne jucăm de-a „baba oarba”: legat la ochi copilul este îndemnat să găsească obiectul indicat din penar. Simțul tactil face toți banii (știți asta când căutați în geantă cheia de la mașină pe nevăzutelea).

5. „Memory game”: după ce privim cu copilul 5-10 secunde penarul deschis, copilul închide ochii, iar adultul extrage unul dintre obiecte. Ce lipsește? În runda a doua schimbăm rolurile. (Asta e esențial, știm cu toții.)

6. Sigur aveți și alte idei. Ajută mult, pune creativitatea și spontaneitatea la treabă.

7. Last but not least: desigur penarul trebuie să conțină de la început tot ce este necesar pentru 4-5 ore de școală la sfârșitul anului școlar (stiloul nu va fi atins multă vreme, dar dacă e acolo, prezența lui impune un soi de respect), însă adăugați sau desemnați „creionul pentru un coleg” (care a uitat penarul) și care va fi împrumutat generos.

Empatia se exersează și ea.

Reiau pe scurt: ne jucăm cu penarul, limpezim niște deprinderi. Valoroase, aș zice.

Dar conceptul umbrelă este mai generos, chiar dacă aici este ilustrat punctual: copiii care ajung elevi au nevoie de o competență importantă: autonomia. Iar asta e cu țintă și necesită timp – cu intenție și asumare. Elevul autonom e un elev fericit și bun.