Ieri, duminica, am facut prajitura cu rubarba, Rhabarberkuchen. Am invatat sa mananc rubarba de la invatatoarea mea, Marianne Lahner, Genossin Lehrerin – cum eram nevoiti sa i ne adresam pe atunci. (Din pacate, dupa acea perioada, nu am mai intalnit-o, nu am avut ocazia sa ii vorbesc omeneste, liber. Dar i-am scris odata, in Germania, sa ii multumesc si sa ii spun ca intuitia ei s-a adeverit: lucram in educatie si predam germana, am primit de la ea cele mai calde ganduri si urari.)
Mergeam la ea acasa martea, sa mai fac niste germana, eram praf. Ma punea in bucatarie la masa cu familia ei si imi dadea si prajitura (ea facea prajitura intotdeauna pentru duminica, dar mai pastra si pentru marti…). Ma lovesc acum niste amintiri atat de proaspete… imi dau lacrimile si tac putin in semn de reculegere si recunostinta. Nu am invatat de la ea doar germana, ci atat de multe altele, printre care acea deschidere umana, in ascunzisul caminului ei, pe care nu o intalneam des in acea lume betonata de frici. Relatii calde, intelegereri tacite, rezistenta in micul imperiu al casei – am inteles asta abia tarziu, cand o parte din lumea copilariei mele disparuse.
Dar germana nu am invatat doar de la ea. Am invatat-o de la ţipserii printre care am crescut, iar de la ei nu am invatat doar limba…(In clasa I , era 1981, eram 38 de copii in clasa … care opt ani mai tarziu mai numara doar 15 elevi.) Erau atatia oameni buni, care isi ascundeau umanitatea, in acea comunitate… pe cale de dizolvare.
Azi stau si mananc Rhabarberkuchen si realizez ca nu am facut niciodata un gest marunt, dar poate necesar: sa imi manifest recunostinta fata de toti cei de la care am invatat cate ceva in acea copilarie ,,nemteasca” pe care am trait-o.
Si mai realizez un lucru, ca tot ce fac de doisprezece ani in Compania Mica, nu e doar legat de limba germana, in care aproape am crescut, ci e legat de impulsul, pe care il constientizez acum, de a da mai departe acel fel de a fi uman si binevoitor, desi riguros si ferm, de care avem nevoie cu totii in vietile noastre. Iar copiii nostri merita sa il preia.
Prin urmare, fara sa pot da nume, pentru ca sunt multe:
Ihr Leute, nach so vielen Jahren bedanke ich mich bei Euch aus tiefstem Herzen!
Roxana
