Am reluat activitatea, la noi, la Compania Mica. Cu precautie, cu strictete pe alocuri (acolo unde trebuie). Cu cativa copii (tocmai aceia care au acum nevoie de mingea la fileu, dat fiind ca urmeaza interviul de limba germana pentru accesul la scolile cu predare in limba germana).

Ocazia asta e buna si pentru noi, cei mari, sa vedem ce inseamna in realitatea copiilor reglementarile de igiena si securitate in conditiile date.

Copiii se feresc putin. Stai cu instructiunile pe ei si cu pompa de dezinfectant, dar realitatea lor e centrata pe copilaria lor… Atata fericire si sporovaiala si explozie de idei nu am mai vazut. Din martie. Realitatea lor a ramas acolo unde trebuie. Repet, ancorata in copilaria lor.

Iar germana? E si ea acolo unde trebuie! Dupa trei luni de eforturi uriase intr-un domeniu necunoscut si un mediu greu de invins, ca sa spun asa, am constatat o acumulare inimaginabila. Copiii au nevoie sa invete si o fac, desi, prinsi cu ale noastre, noua ni se pare ca nu.

Nu vreau sa generalizez, ci sa precizez: probabil ce am reusit noi, educatorii Companiei Mici, sa facem online, lor le-a priit.

Am izbandit pana acum, o vom face si de acum incolo. Si in ce priveste educatia, si in ce priveste bunul mers al tuturor aspectelor vietii noastre de copii si oameni mari, alaturi.

Suntem unde trebuie. Nu pare ca avem ceva de recuperat. Nici la germana.

Basca am invatat sa vorbim si cu masca pe fata. Si sa ne bucuram ca ne spunem lucruri importante. Masca nu ne impiedica.