Imi aduc aminte de farmecul iernilor de alta data: cand dadea prima zapada incepea acea perioada de candida asteptare a Craciunului, a Mosului! Parca avea un parfum aparte – de turta dulce mere coapte si, in anii buni, de portocale sau mandarine. Acea speranta blanda era in sine un fel de satisfactie – traditia spunea de atunci ca Mosul vine negresit.

Azi il vedem la mall, la petrecerea de Craciun de la firma lui tati, la gradi la serbare, la evenimentul organizat de firma lui mami, la bazarul de la scoala, la targul de Craciun din piata, catarat pe la balcoane, incremenit prin vitrine… Uneori vorbeste, alteori imparte daruri inainte de vreme, din diverse motive mai mult sau mai putin comerciale, alteori e obosit…

Ce inteleg copiii din aceasta expunere masiva la Mos Craciun? Nu e limpede, dar sigur din misterul asteptarii ar intelege mai mult…

Cred ca si el, Mosul, s-ar vrea sa fie cel de alta data: tipul enigmatic si delicios pe care ar vrea toata lumea sa il vada, dar el ramane…pe cat de darnic, pe atat de discret…

Inainte de toate, Craciunul este o sarbatoare de familie, iar tot ce facem noi la gradi – pregatiri, serbari, decoratiuni, povesti… facem pentru a creste experienta copiilor si pentru a proteja acest spirit de familie si de sarbatoare sacra.

Mosul vine in Ajun de Craciun! Si doar atunci…

p.s. La serbare nu vine mosul cu daruri, dar isi trimite spiridusul animator care le ofera copiilor o experienta de joaca de neuitat, trimite si covrigi si turta dulce, colindatori si voie buna…