Cat sunt acasa cu parintii, copiii invata sa fie fericiti, sa vrea, sa se adapteze vietii, mediului, sa faca pasi, sa ia mici decizii.

Invata sa fie, sa se manifeste prin comportament, mai tarziu prin limbaj. PRIN MIMETISM… Metoda eficienta pe care nu o abandoneaza decat atunci cand valoarea ei scade de tot. Lor li se pare important sa fie ca ceilalti si mai apoi sa fie cum decid ei, in functie de toti factorii din jur.

Cea mai importanta decizie pare a fi aceea de a vedea fericirea in jur, prin urmare de a-i face fericiti pe cei de alaturi.

Acestia sunt factori de invatare si, printre ei, importanta este relatia cu ceilalti si confruntarea dintre interesele (nevoile) proprii si interesele celorlalti.

Parintii au rolul lor de zei si obectivele lor de dezvoltare a copilului pe termen lung.
Bunicii au rolul lor de magi si zane bune (ei nu cer nimic, nu refuza nimic… rolul lor e cu atat mai important cu cat… parintii par ca nu il accepta… de la ei copiii invata ca fericirea e gratis!)

Ajungand la gradinita, copilul se intalneste cu educatorul, care are obiectivele lui (date de programa nationala, de exemplu, si altele, date de vocatie, instrumentele de educatie pe care si le-a dezvoltat). Cu educatorul relatia e alta. Pozitiva, fara cea mai mica indoiala (altfel relatia NU EXISTA), dar in grup, cu reguli, structura, rutina, dialog, descoperire… si mai nou ,,online”.

Ce invata copilul alaturi de educator (chiar si la distanta)… e poate cel mai important: ca e pe cont propriu si ca asta e bine.
Compania Mica